Ați trimis bani din greșeală: cum îi recuperați (plata nedatorată)

Codul civil spune simplu: cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire. Nu se restituie însă ce s-a dat ca liberalitate (de exemplu, un cadou) sau în cadrul unei gestiuni de afaceri (când cineva s-a ocupat, din proprie inițiativă, de treburile altuia).

Legea presupune că o plată s-a făcut pentru a stinge o datorie proprie. De aceea, cel care cere banii înapoi trebuie să arate că nu datora suma — de exemplu, că a plătit de două ori aceeași factură sau că a trimis banii altei persoane decât cea căreia îi datora.

• transfer bancar către un cont greșit (o cifră greșită în IBAN, alt beneficiar ales din listă);
• aceeași factură plătită de două ori sau o sumă mai mare decât cea datorată;
• plata unei datorii care, de fapt, era a altcuiva;
• o plată făcută pentru un contract care ulterior a fost desființat.

Dacă ați plătit, din greșeală, datoria altcuiva unui creditor real, iar acesta, crezând cu bună-credință că i s-a plătit datoria, a lăsat să treacă termenul de prescripție, a renunțat la garanții sau s-a lipsit de titlul său, restituirea nu mai poate fi cerută de la el. În acest caz, vă puteți îndrepta împotriva adevăratului debitor, în locul creditorului plătit.

Restituirea se face, de regulă, în natură; la bani, asta înseamnă înapoierea sumei. Contează dacă cel care a primit plata a fost de bună-credință sau de rea-credință: cel de rea-credință (care știa că suma nu îi aparține) răspunde mai greu — de exemplu, suportă integral cheltuielile restituirii și trebuie să dea înapoi și fructele pe care bunul le-a produs sau le putea produce.

Pentru o persoană fără capacitate de exercițiu deplină (de exemplu, un minor), restituirea se datorează, ca regulă, doar în limita folosului pe care l-a avut.

Când situația nu se încadrează în plata nedatorată, Codul civil mai prevede o cale: cel care s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia trebuie să restituie, în măsura pierderii celuilalt, dar fără să depășească propria îmbogățire, și doar dacă îmbogățirea mai există la data sesizării instanței.

Este o cale subsidiară: nu poate fi folosită dacă cel păgubit are la îndemână o altă acțiune (de exemplu, una întemeiată pe un contract).

La un transfer bancar greșit, primul pas este, de obicei, să anunțați imediat banca. Dacă știți cine a primit banii, o cerere scrisă de restituire — eventual o notificare formală — rezolvă adesea situația fără proces.

Dacă suma nu este înapoiată de bunăvoie, se poate merge în instanță; pentru sume mai mici există proceduri simplificate, cum este cererea de valoare redusă. Termenul general de prescripție este de 3 ani și curge, ca regulă, de când ați aflat sau trebuia să aflați de dreptul dumneavoastră.

Codul penal sancționează și însușirea pe nedrept a unui bun mobil al altuia ajuns din eroare la cineva sau nepredarea lui în 10 zile de când a aflat că nu îi aparține.

• extrasul de cont sau ordinul de plată;
• factura, contractul sau documentul pentru care credeați că plătiți;
• corespondența cu banca și cu persoana care a primit banii;
• datele beneficiarului, în măsura în care le cunoașteți;
• orice cerere de restituire trimisă deja și răspunsul primit.