Prescripția: în cât timp puteți cere un drept în instanță

Prescripția extinctivă stinge dreptul de a-l obliga pe celălalt, cu ajutorul instanței și al forței publice, să execute o prestație, dacă dreptul nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege. Datoria nu dispare cu totul: dacă cel obligat plătește de bunăvoie după împlinirea termenului, nu mai poate cere banii înapoi, chiar dacă nu știa că termenul trecuse.

Prescripția nu operează automat. Instanța nu o poate aplica din oficiu; ea trebuie invocată de cel în favoarea căruia curge, numai în primă instanță — prin întâmpinare sau, cel târziu, la primul termen la care părțile sunt legal citate.

Codul civil are un termen general și câteva termene speciale:

• 3 ani — termenul general, valabil ori de câte ori legea nu prevede alt termen (de exemplu, pentru un împrumut nerestituit sau o factură neplătită);
• 10 ani — pentru drepturile reale care nu sunt imprescriptibile și pentru anumite despăgubiri grave (tortură, acte de barbarie, violență sau agresiuni sexuale asupra unui minor ori a unei persoane care nu se poate apăra), precum și pentru prejudiciile aduse mediului;
• 2 ani — pentru drepturile care decurg dintr-un contract de asigurare sau reasigurare și pentru remunerația intermediarilor;
• 1 an — pentru anumite servicii și vânzări: restaurante și hoteluri, lecții, servicii medicale și medicamente, vânzarea cu amănuntul, munca meșteșugarilor, onorariile avocaților, notarilor, executorilor și ale altor liber-profesioniști, cu reguli proprii de calcul.

Regula generală: prescripția curge de la data când titularul dreptului a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui. Pentru obligațiile din contracte, curge de la data la care obligația devenea exigibilă — de exemplu, data până la care trebuia restituit împrumutul.

Pentru plăți periodice (chirie, rate, cote de întreținere), prescripția curge separat pentru fiecare plată, de la scadența ei. Pentru repararea unei pagube cauzate printr-o faptă ilicită, curge de când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Prescripția se întrerupe, printre altele:

• când cel obligat recunoaște dreptul — de exemplu, printr-o plată parțială, printr-un act scris în care admite datoria sau în orice alt mod;
• prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare, chiar făcută la o instanță necompetentă, prin înscrierea creanței la masa credală în insolvență ori prin intervenția în executarea silită pornită de alți creditori;
• prin constituirea ca parte civilă în procesul penal;
• prin punerea în întârziere a celui obligat, dar numai dacă este urmată de chemarea lui în judecată în cel mult 6 luni.

Întreruperea șterge timpul scurs până atunci și începe să curgă o nouă prescripție. Întreruperea nu se produce însă dacă cererea de chemare în judecată a fost retrasă, respinsă, anulată sau s-a perimat printr-o hotărâre definitivă; dacă o cerere respinsă sau anulată este reluată în 6 luni și noua cerere este admisă, întreruperea se socotește făcută de prima cerere.

În anumite situații, prescripția nu începe să curgă sau, dacă a început, se oprește. Exemple: între soți, cât timp durează căsătoria și nu sunt separați în fapt; cât timp cel obligat ascunde cu intenție datoria; pe durata negocierilor pentru o înțelegere amiabilă, dacă au avut loc în ultimele 6 luni înainte de împlinirea termenului; cât timp durează o procedură prealabilă obligatorie (dar nu mai mult de 3 luni, dacă legea sau contractul nu prevăd altfel); în caz de forță majoră apărută în ultimele 6 luni ale termenului.

După ce motivul suspendării a încetat, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte. Ea nu se împlinește însă mai devreme de 6 luni de la încetarea suspendării (sau de o lună, la prescripțiile de cel mult 6 luni).

Nu se prescriu, printre altele:

• acțiunile pentru apărarea unui drept nepatrimonial, dacă legea nu prevede altfel;
• acțiunea prin care cereți instanței să constate existența sau inexistența unui drept;
• acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act;
• revendicarea unui bun de la cel care îl deține fără drept, cu excepțiile prevăzute de lege;
• partajul: ieșirea din coproprietate poate fi cerută oricând, dacă nu a fost suspendată prin lege, act juridic sau hotărâre judecătorească.

Dacă, din motive temeinice, nu v-ați putut exercita dreptul în termen, puteți cere instanței repunerea în termen, dar numai dacă acționați în cel mult 30 de zile de la data când ați aflat sau trebuia să aflați că motivele au încetat.

Și după ce ați obținut o hotărâre, dreptul de a cere executarea silită se prescrie: de regulă în 3 ani, iar pentru titlurile privind drepturile reale în 10 ani.

Atenție la situațiile vechi: prescripțiile începute înainte de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a actualului Cod civil) rămân supuse în întregime legii de atunci, cu alte reguli. Tot astfel, unele termene din legi speciale (de exemplu, termenul de un an pentru acceptarea moștenirii) nu sunt termene de prescripție și au regimul lor.

• contractul, factura sau înscrisul din care rezultă dreptul și data scadenței;
• dovezile oricărei plăți parțiale, ale recunoașterii datoriei sau ale negocierilor (mesaje, emailuri, scrisori);
• notificările sau somațiile trimise și dovada comunicării lor;
• orice hotărâre judecătorească sau dosar anterior pe același subiect.