Moștenirea: ce trebuie să știți în primul an după deces

Dreptul de a accepta sau de a renunța la moștenire (dreptul de opțiune succesorală) se exercită, ca regulă, în termen de un an de la data deschiderii moștenirii, adică de la data decesului. Legea prevede câteva situații în care termenul curge de la o altă dată.

Cine știa de deschiderea moștenirii și de calitatea sa de moștenitor, dar nu a acceptat și nici nu a renunțat expres în acest termen, este prezumat că a renunțat la moștenire, până la proba contrară.

Acceptarea poate fi expresă — când vă asumați explicit calitatea de moștenitor printr-un înscris, autentic sau sub semnătură privată — ori tacită, când faceți un act pe care nu l-ați putea face decât ca moștenitor.

Renunțarea nu se presupune (în afara situațiilor prevăzute de lege) și se face printr-o declarație în formă autentică, la orice notar public. Este o decizie de luat în cunoștință de cauză, mai ales când moștenirea are și datorii.

Certificatul de moștenitor se eliberează de notarul public și arată bunurile moștenirii, cine sunt moștenitorii și ce cotă revine fiecăruia. El face dovada calității de moștenitor.

Soțul supraviețuitor, copiii și părinții defunctului au o parte din moștenire garantată de lege (rezerva succesorală): jumătate din cota pe care ar fi primit-o în lipsa unui testament.

Nimeni nu poate fi obligat să rămână în coproprietate. Dacă moștenitorii se înțeleg, partajul se face prin bună învoială — cu imobile, obligatoriu în formă autentică, la notar. Dacă nu se înțeleg, oricare dintre ei poate cere partajul în instanță.