Violența în familie ca infracțiune: plângerea penală și ce urmează

Legea nr. 217/2003 definește violența domestică drept orice acțiune sau inacțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, petrecută în familie ori între soți sau foști soți, între parteneri actuali sau foști, chiar dacă agresorul nu locuiește sau nu a locuit cu victima.

Așadar, nu doar lovitura contează. Legea enumeră, între altele:

• violența verbală — insulte, amenințări, expresii degradante sau umilitoare;
• violența psihologică — controlul vieții personale, șantajul, scenele de gelozie, urmărirea, supravegherea locuinței sau a locului de muncă, apelurile și mesajele care creează temere;
• violența economică — privarea de mijloace de trai, interzicerea muncii, luarea bunurilor, controlul inechitabil asupra banilor comuni;
• violența socială — izolarea de familie și prieteni, împiedicarea accesului în locuință, luarea actelor de identitate;
• violența cibernetică — hărțuirea și amenințările online, publicarea fără acord a imaginilor intime.

Pentru Codul penal, membri de familie sunt: rudele în linie directă (părinți, copii, bunici, nepoți), frații și surorile și copiii acestora, rudele prin adopție, soțul, precum și persoanele care trăiesc împreună într-o relație asemănătoare celei dintre soți sau dintre părinți și copii.

Legea nr. 217/2003, care reglementează ordinul de protecție, are o definiție mai largă: include și fostul soț, partenerii actuali sau foști chiar dacă nu au locuit împreună, precum și tutorele.

Din aprilie 2026, Codul penal prevede și o agravantă separată: dacă lovirea sau vătămarea este o formă de exercitare a controlului ori dominației asupra unui soț, fost soț sau partener (actual ori fost), indiferent de durata relației și dacă au locuit sau nu împreună, limitele pedepsei cresc cu o pătrime. Tot cu o pătrime cresc limitele când faptele de violență sunt comise de un major în prezența unui copil.

Violența în familie nu este o infracțiune de sine stătătoare, ci o formă mai gravă a unor fapte deja pedepsite: omorul, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, loviturile cauzatoare de moarte. Când sunt comise asupra unui membru de familie, maximul pedepsei crește cu o pătrime.

Pentru lovire sau alte violențe, pedeapsa de bază este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda; dacă au fost necesare cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale, închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda. Limitele cresc și când victima este un minor, este în îngrijirea agresorului sau fapta este comisă în public.

Alte fapte frecvente în conflictele de familie — amenințarea, hărțuirea, violarea de domiciliu — au regulile lor, explicate într-un articol separat.

Lovirea unui străin se cercetează, ca regulă, doar la plângerea prealabilă a victimei. Când victima este un membru de familie, Codul penal prevede că acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Poliția și procurorul pot începe cercetarea de îndată ce află de faptă — de la un vecin, de la spital, de la un apel la 112.

În plus, din decembrie 2025, la lovirea sau la vătămarea corporală din culpă a unui membru de familie, retragerea plângerii nu mai produce efecte. Chiar dacă victima se răzgândește, dosarul nu se închide doar din acest motiv.

Legea face asta tocmai pentru că victimele violenței în familie sunt adesea presate să renunțe.

• în pericol imediat: sunați la 112; poliția poate emite pe loc un ordin provizoriu de protecție;
• faceți plângere sau denunț la poliție ori la parchet — oral (se consemnează într-un proces-verbal) sau în scris;
• dacă sunteți rănit(ă), mergeți la medic și cereți acte medicale; leziunile se dovedesc, de regulă, printr-un certificat medico-legal;
• păstrați mesajele, înregistrările apelurilor primite, fotografiile leziunilor sau ale lucrurilor stricate și numele celor care au văzut sau au auzit;
• cereți instanței un ordin de protecție — o cale civilă, separată de dosarul penal, care poate dispune, de exemplu, evacuarea temporară a agresorului din locuință și interdicția de a se apropia.

Codul de procedură penală prevede că asistența juridică este obligatorie pentru persoana vătămată care este victimă a violenței în familie. Dacă nu aveți un avocat ales, organul judiciar trebuie să vă asigure unul din oficiu.

Ca persoană vătămată aveți și alte drepturi: să fiți informat(ă) despre stadiul dosarului, să propuneți probe, să cereți despăgubiri ca parte civilă. Sunt explicate în articolul despre drepturile victimei.

Dosarul penal, ordinul de protecție și eventualul divorț sunt proceduri diferite, care pot merge în paralel. Faptele de violență pot conta la stabilirea locuinței copilului și a modului de exercitare a autorității părintești.

Legea nr. 217/2003 prevede și dreptul victimei la consiliere, la protecție adaptată situației sale și la asistență juridică gratuită, în condițiile legii.

• o descriere a incidentelor, în ordine, cu datele aproximative;
• actele medicale și, dacă există, certificatul medico-legal;
• mesajele, fotografiile și numele martorilor;
• orice act primit de la poliție, parchet sau instanță (de exemplu, ordinul provizoriu sau o citație);
• dacă aveți copii: certificatele lor de naștere și, dacă există, hotărârea de divorț sau privind copiii.