Tăgada paternității: când soțul mamei nu este tatăl copilului

Copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei. Filiația față de tatăl din căsătorie se stabilește prin efectul acestei prezumții, fără nicio declarație.

Prezumția poate fi înlăturată doar în instanță, prin acțiunea în tăgada paternității, și doar dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului.

Cât timp o filiație stabilită legal nu a fost contestată în justiție, nu se poate stabili o altă filiație. De aceea, tatăl biologic nu își poate recunoaște copilul cât timp acesta figurează ca fiind al soțului mamei.

Acțiunea poate fi pornită de patru categorii de persoane, fiecare cu reguli proprii:

• soțul mamei — în 3 ani de când a știut că este prezumat tatăl copilului sau, după caz, de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumția nu corespunde realității; acțiunea se introduce împotriva copilului;
• mama — în 3 ani de la nașterea copilului; acțiunea se introduce împotriva soțului;
• pretinsul tată biologic — dreptul la acțiune nu se prescrie în timpul vieții lui, dar acțiunea poate fi admisă numai dacă el dovedește că este tatăl copilului; se introduce împotriva soțului mamei și a copilului;
• copilul — dreptul la acțiune nu se prescrie în timpul vieții lui; cât timp este minor, acțiunea se pornește prin reprezentantul său legal.

Acțiunea poate fi pornită sau continuată și de moștenitori, în condițiile legii. Dacă soțul mamei a murit înainte de împlinirea termenului de 3 ani fără să fi pornit acțiunea, moștenitorii lui o pot porni în termen de un an de la deces. Și moștenitorii tatălui biologic au cel mult un an de la decesul acestuia.

Dacă persoana împotriva căreia ar trebui îndreptată acțiunea a decedat, acțiunea se pornește împotriva moștenitorilor ei; dacă moștenirea este vacantă, împotriva comunei, orașului sau municipiului de la locul deschiderii moștenirii.

Trebuie dovedit că este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului. Legea permite folosirea mijloacelor de probă științifice; în practică, proba principală este expertiza medico-legală de stabilire a filiației (testul ADN), dispusă de instanță.

Un test ADN făcut pe cont propriu poate fi un punct de plecare, dar valoarea lui ca probă în proces trebuie analizată de avocat.

Dacă copilul s-a născut prin reproducere umană asistată medical cu terț donator, la care soțul mamei a consimțit, filiația nu poate fi contestată pentru acest motiv; soțul poate tăgădui paternitatea doar dacă nu și-a dat consimțământul.

Părinții și copilul sunt citați în toate procesele privind filiația, chiar dacă nu sunt reclamanți sau pârâți. În aceste acțiuni nu se poate renunța la drept, iar cel care a introdus acțiunea în numele unui copil nu poate renunța la judecarea ei.

Instanța competentă și taxa de timbru se stabilesc după regulile Codului de procedură civilă.

Când admite acțiunea, instanța se pronunță și asupra numelui copilului, asupra exercitării autorității părintești și asupra obligației părinților de a-l întreține.

Legea prevede că, la admiterea unei acțiuni în contestarea filiației, instanța poate stabili, dacă este cazul, cum păstrează copilul legături personale cu cel care l-a crescut.

Înlăturarea paternității soțului nu stabilește automat paternitatea altcuiva. Pentru ca tatăl biologic să devină tată și în acte, este nevoie de recunoaștere sau de o acțiune în stabilirea paternității — vedeți articolul despre recunoașterea copilului și stabilirea paternității.

• certificatul de naștere al copilului și certificatul de căsătorie (sau hotărârea de divorț, dacă v-ați despărțit);
• date despre momentul în care ați aflat că prezumția nu corespunde realității — important pentru termenul de 3 ani;
• rezultatul unui test ADN, dacă există, și orice alte dovezi (de exemplu, despre perioada în care soții nu au locuit împreună);
• datele celorlalte persoane implicate: mama, copilul, eventual pretinsul tată biologic;
• hotărârile anterioare privind copilul (autoritate părintească, locuință, pensie de întreținere).