Prescripția răspunderii penale: când o faptă nu mai poate fi pedepsită

Prescripția înlătură răspunderea penală. Când termenul de prescripție s-a împlinit, acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare, iar dacă a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată: procurorul clasează cauza sau instanța încetează procesul penal.

Prescripția răspunderii penale nu trebuie confundată cu prescripția executării pedepsei (care privește o pedeapsă deja aplicată printr-o hotărâre definitivă) și nici cu prescripția din dreptul civil, despre care găsiți un articol separat.

Pentru unele fapte, răspunderea penală nu se prescrie niciodată: genocidul, infracțiunile contra umanității și de război, omorul și omorul calificat, infracțiunile intenționate urmate de moartea victimei, precum și sclavia, traficul de persoane și de minori, proxenetismul, violul și agresiunea sexuală (inclusiv cele săvârșite asupra unui minor) și tortura.

Termenul depinde de pedeapsa pe care legea o prevede pentru infracțiune (nu de pedeapsa care s-ar aplica în concret):

• 15 ani — când legea prevede detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 20 de ani;
• 10 ani — închisoarea mai mare de 10 ani, dar cel mult 20 de ani;
• 8 ani — închisoarea mai mare de 5 ani, dar cel mult 10 ani;
• 5 ani — închisoarea mai mare de un an, dar cel mult 5 ani;
• 3 ani — închisoarea de cel mult un an sau amenda.

Ca regulă, termenul curge de la data săvârșirii infracțiunii. Pentru infracțiunile continue (care durează în timp), curge de la încetarea acțiunii; pentru cele continuate (mai multe acte cu aceeași rezoluție), de la ultimul act; pentru infracțiunile de obicei, de la ultimul act.

Pentru infracțiunile contra libertății și integrității sexuale, traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile și pornografia infantilă săvârșite față de un minor, termenul curge de la data la care victima a devenit majoră.

Termenul se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului. După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen, iar întreruperea produce efecte față de toți participanții la infracțiune.

Există însă o limită: oricâte întreruperi ar interveni, prescripția se consideră împlinită dacă termenul a fost depășit cu încă o dată (de exemplu, pentru un termen de 5 ani, după 10 ani de la faptă). Aceasta se numește, în practică, prescripția specială.

Termenul este suspendat cât timp o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal, și își reia cursul când cauza de suspendare încetează.

Pentru faptele din perioada în care textul despre întrerupere a fost declarat neconstituțional (deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, până la modificarea din 30 mai 2022), calculul prescripției a fost tranșat de Înalta Curte și discutat și la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Încetarea procesului pentru prescripție nu este o achitare: nu se constată că persoana este nevinovată. De aceea, suspectul sau inculpatul care vrea să-și dovedească nevinovăția poate cere continuarea procesului penal.

Dacă procesul penal încetează din cauza prescripției, instanța se pronunță totuși asupra acțiunii civile a părții civile — spre deosebire de alte cazuri de încetare, în care o lasă nesoluționată. Victima își poate cere, deci, despăgubirile în continuare în același dosar.

Dacă nu ați formulat pretenții civile în procesul penal, rămâne calea unui proces civil, cu termenele de prescripție din Codul civil.

• data (sau perioada) faptei și orice act din care rezultă;
• actele primite din dosar: citații, ordonanțe, comunicări — cu datele lor;
• numărul dosarului și organul care îl instrumentează;
• dovezile pagubei, dacă sunteți persoana vătămată.