Divorțul când nu știți unde este soțul sau soția

Fără acordul celuilalt soț, divorțul se poate cere în instanță, de regulă, pe unul dintre aceste temeiuri: raporturile dintre soți sunt grav vătămate din motive temeinice și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, sau soții sunt separați în fapt de cel puțin 2 ani.

Dacă cereți divorțul pentru motive temeinice, instanța stabilește a cui este culpa în destrămarea căsătoriei, pe baza probelor (de exemplu, martori care știu că soțul a plecat și a întrerupt orice legătură).

Dacă cereți divorțul după o separare în fapt de cel puțin 2 ani, legea prevede că divorțul se pronunță din culpa exclusivă a soțului reclamant (adică a celui care cere divorțul), cu excepția cazului în care pârâtul se declară de acord cu divorțul. Culpa poate avea urmări, de exemplu, asupra despăgubirilor și a prestației compensatorii.

Cererea de divorț se depune la judecătoria în circumscripția căreia se află ultima locuință comună a soților. Dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește acolo, competentă este judecătoria de la locuința pârâtului, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente, judecătoria de la locuința reclamantului.

Cererea cuprinde și numele copiilor minori ai soților (sau mențiunea că nu au copii minori), iar la ea se atașează copia certificatului de căsătorie și copiile certificatelor de naștere ale copiilor minori.

Instanța îl citează pe soțul pârât la adresa pe care o indicați. Dacă citația a fost afișată, iar pârâtul nu vine la primul termen, instanța cere dovezi sau dispune verificări pentru a afla dacă locuiește la acea adresă; dacă nu locuiește acolo, îl citează la locuința sa efectivă și, dacă este cazul, la locul de muncă.

De aceea, e important să strângeți dinainte tot ce știți: ultima adresă, eventual locul de muncă, numere de telefon, rude sau prieteni care ar putea ști unde se află.

Dacă arătați, motivat, că ați făcut tot ce v-a stat în putință și nu ați reușit să aflați domiciliul soțului sau alt loc unde ar putea fi citat, instanța poate încuviința citarea lui prin publicitate. Citația se afișează la ușa instanței, pe portalul instanței și la ultimul domiciliu cunoscut; dacă instanța consideră necesar, dispune și publicarea ei în Monitorul Oficial sau într-un ziar central.

Odată cu încuviințarea citării prin publicitate, instanța numește un curator dintre avocații baroului, care îl reprezintă pe soțul absent la dezbateri. Procedura de citare se consideră îndeplinită în a 15-a zi de la publicarea citației.

Atenție: dacă soțul citat prin publicitate se prezintă ulterior și dovedește că a fost citat astfel cu rea-credință (de exemplu, adresa lui era cunoscută), toate actele de procedură de după încuviințarea citării se anulează, iar cel care a cerut-o poate fi amendat.

În fața primei instanțe, soții trebuie să se înfățișeze personal, cu excepțiile prevăzute de lege — de exemplu, când unul dintre ei are reședința în străinătate, este grav bolnav sau execută o pedeapsă; în aceste cazuri se poate înfățișa prin avocat sau mandatar. Dacă reclamantul lipsește nejustificat și vine doar pârâtul, cererea se respinge ca nesusținută.

Dacă aveți copii minori, instanța hotărăște, odată cu divorțul, și asupra autorității părintești, a locuinței copiilor, a legăturilor personale și a pensiei de întreținere, și îl ascultă pe copil potrivit legii. Pe durata procesului, se pot cere măsuri provizorii prin ordonanță președințială, de exemplu privind locuința copiilor și întreținerea.

Când știți că soțul locuiește într-un alt stat, regulile se complică: contează competența internațională a instanțelor române și citarea în străinătate.

• certificatul de căsătorie și certificatele de naștere ale copiilor minori;
• ultima adresă cunoscută a soțului și orice alte date (loc de muncă, telefon, rude);
• dovezi ale încercărilor de a-l găsi (mesaje, scrisori returnate, răspunsuri de la autorități);
• data de la care locuiți separat și nume de martori care o cunosc;
• actele bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, dacă doriți și partajul.