Mulți soți care divorțează au în comun nu doar o locuință, ci și un credit pentru ea. Întrebările sunt firești: „Dacă eu plec din casă, mai trebuie să plătesc rata?”, „Banca poate să mă scoată din contract?”, „Ce se întâmplă cu ratele pe care le-am plătit singur după despărțire?”. Mai jos, pe scurt, ce prevede Codul civil pentru regimul obișnuit, al comunității legale.
Divorțul nu modifică contractul cu banca
Contractul de credit este încheiat între bancă și cei care l-au semnat. Un contract valabil are putere de lege între părți și se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauzele prevăzute de lege; el produce efecte numai între părțile lui. Hotărârea de divorț sau de partaj se pronunță între soți — banca nu este parte în ea.
Așadar, dacă ați semnat amândoi contractul de credit, după divorț veți rămâne amândoi obligați față de bancă, chiar dacă vă înțelegeți între voi ca doar unul să plătească ratele. De regulă, contractele de credit prevăd că împrumutații răspund solidar: banca poate cere întreaga sumă oricăruia dintre ei, iar plata făcută de unul îl liberează pe celălalt față de bancă. Solidaritatea nu se prezumă — trebuie să fie scrisă în contract sau prevăzută de lege, așa că merită citit contractul.
Pentru ca unul dintre foști soți să „iasă” din credit, este nevoie de acordul băncii: preluarea datoriei de către celălalt, convenită între soți, produce efecte față de bancă numai dacă banca își dă acordul. Banca va analiza, de obicei, dacă cel care rămâne poate plăti singur.
Ce sunt datoriile comune ale soților
Codul civil spune că soții răspund cu bunurile comune pentru:
- obligațiile legate de conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune (de exemplu, creditul luat pentru apartamentul familiei);
- obligațiile pe care le-au contractat împreună;
- obligațiile asumate de oricare dintre soți pentru cheltuielile obișnuite ale căsătoriei;
- repararea prejudiciului cauzat când un soț și-a însușit bunuri ale altcuiva, în măsura în care astfel au crescut bunurile comune.
Cine răspunde și cu ce bunuri
Pentru datoriile comune, creditorul se îndreaptă mai întâi asupra bunurilor comune. Dacă acestea nu ajung, soții răspund solidar și cu bunurile proprii. Pentru cheltuielile obișnuite ale căsătoriei și pentru cele legate de creșterea și educarea copiilor, legea prevede, de asemenea, răspunderea solidară, chiar dacă obligația a fost asumată de unul singur.
În schimb, un soț nu răspunde pentru obligațiile personale ale celuilalt (de exemplu, un împrumut luat de unul dintre ei pentru o afacere proprie sau pentru un bun propriu). Creditorii personali ai unui soț nu pot urmări bunurile comune; după ce urmăresc bunurile proprii ale soțului datornic, ei pot cere partajul bunurilor comune, dar numai cât este necesar pentru acoperirea datoriei.
Dacă doar unul dintre soți a semnat creditul, dar banii au servit la cumpărarea unui bun comun, datoria poate fi considerată comună între soți.
De când nu mai sunt datorii comune
În cazul divorțului, regimul matrimonial încetează între soți la data introducerii cererii de divorț. Oricare dintre soți (sau amândoi, la divorțul prin acord) poate cere instanței de divorț să constate că regimul a încetat de la data separației în fapt.
Atenție însă: până la finalizarea lichidării (partajul prin hotărâre judecătorească sau act autentic la notar), comunitatea continuă să existe atât pentru bunuri, cât și pentru obligații. Ce se întâmplă concret cu ratele plătite între data cererii de divorț și partaj se stabilește la regularizarea datoriilor.
Cum se împart datoriile la partaj
La lichidarea comunității, fiecare soț își preia bunurile proprii, apoi se împart bunurile comune și se regularizează datoriile. Cota fiecăruia se stabilește după contribuția sa atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune; până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.
Cu alte cuvinte, la partaj contează nu doar cine a plătit avansul, ci și cine a plătit ratele. De aceea, extrasele de cont care arată plățile fiecăruia sunt foarte utile.
Partajul poate fi făcut la notar, dacă vă înțelegeți, sau în instanță. Despre partaj și despre locuința familiei după divorț găsiți articole separate.
Ați plătit singur o datorie comună? Puteți cere partea celuilalt
Soțul care a plătit cu bunurile proprii o datorie comună, după ce bunurile comune nu au ajuns, preia drepturile creditorului pentru ceea ce a suportat peste partea care i-ar reveni din comunitate. El are și un drept de retenție asupra bunurilor celuilalt soț până la acoperirea integrală a sumelor datorate.
Între codebitorii solidari (de exemplu, foștii soți care au semnat amândoi creditul), cel care a plătit întreaga datorie poate cere fiecăruia doar partea lui; părțile sunt prezumate egale, dacă din contract, lege sau împrejurări nu rezultă altfel. Termenul general de prescripție pentru astfel de cereri este, de regulă, de 3 ani; despre prescripție găsiți un articol separat.
Ce pregătiți pentru prima discuție cu avocatul
- certificatul de căsătorie, eventuala convenție matrimonială și, dacă există, cererea sau hotărârea de divorț;
- contractul de credit, graficul de rambursare, contractul de ipotecă și orice act adițional;
- extrasele de cont care arată cine a plătit avansul și ratele, mai ales după separare;
- actele de cumpărare ale bunurilor cumpărate din credit;
- orice corespondență cu banca despre preluarea creditului sau restructurare.
Temei legal
- Codul civil (legislatie.just.ro, DetaliiDocument/309285, forma consolidată din 03.05.2026): art. 351 (datoriile comune ale soților), art. 352 (răspunderea subsidiară, subrogația și dreptul de retenție), art. 353 (urmărirea bunurilor comune de creditorii personali), art. 355 (lichidarea comunității), art. 357 (partajul și regularizarea datoriilor), art. 364 (obligațiile personale și răspunderea solidară pentru cheltuielile obișnuite), art. 385 (încetarea regimului matrimonial la divorț), art. 1.270 și 1.280 (forța obligatorie și relativitatea contractului), art. 1.443, 1.445, 1.447, 1.456 (obligațiile solidare și regresul), art. 1.599, 1.605 (preluarea datoriei, acordul creditorului), art. 2.517 (termenul general de prescripție)
Informațiile de pe acest site au caracter general și nu reprezintă consultanță juridică. Pentru situația dumneavoastră concretă, vă rugăm să ne contactați.
